CFP – IMPACTUL FORȚEI DE MUNCĂ STRĂINE PE TERITORIUL ȚĂRII

TERMEN: 15 MARTIE 2024

Revista Etnosfera primește contribuții referitoare la impactul forței de muncă străine pe teritoriul țării, privind transformările din punct de vedere identitar, social, economic, cultural, religios, lingvistic, etc. pe care le traversează atât societatea primitoare cât și imigranții.

Emigrația românească a devenit un fenomen social şi economic major. Mărimea deosebită a diasporei plasa România pe locul cinci în lume, în anul 2019. La începutul anului 2022 secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu, estima că cel puțin opt milioane de români trăiesc în afara granițelor țării.

Invităm atât cercetătorii tineri, cât și pe cei cu experiență (din domeniul științelor sociale sau din alte domenii) să își trimită lucrările până la data de 15 martie 2024 la adresa office@etnosfera.ro, împreună cu o scurtă descriere a autorului (nume, afiliere, interese de cercetare, date de contact). Studiile pot privi România sau orice altă țară afectată de fenomenul imigrației.

Articolele trebuie să respecte condițiile tehnice de editare și de citare prevăzute în secțiunea „Ghid de tehnoredactare”.

Articolele selectate vor fi publicate în Revista Etnosfera nr. 1/2024 care va fi disponibilă atât în format tipărit (sub egida Editurii Academiei Române), cât și în format electronic pe site-ul revistei.

Nu se plătește nicio taxă pentru a trimite sau publica în această revistă.

Revista noastră a fost recent inclusă în baza de date CEOOL, iar în acest moment se află în curs de evaluare de către alte câteva baze de date.